La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului. În urma focului, aproximativ 20 de metri pătrați de acoperiș au ars, iar alți circa 15 metri pătrați au fost degradați. De asemenea, bunurile și obiectele dintr-o anexă au fost distruse. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca locuința propriu-zisă să fie salvată.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum deteriorat sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
Pompierii recomandă verificarea periodică a coșurilor de fum și izolarea corectă a acestora, pentru a preveni astfel de incidente.